Nicolae Radiţa Nicolae Radiţa Nicolae Radiţa

Din cei peste 140 de mii de romi care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova doar 40 de tineri de etnie romă fac studii universitare, spune preşedintele Centrului Naţional al Romilor, Nicolae Radiţa. Acesta recunoaşte că educaţia este veriga slabă a comunităţii romilor din Moldova, iar statisticile organizaţiilor internaţionale la acest capitol sunt deosebit de îngrijorătoare, transmite Info-Prim Neo

Nicolae Radiţa a menţionat, la un club de presă, că la evidenţă se află în jur de 8 mii de copii romi. Cifra este însă departe de cea reală. O bună parte din romi nu se înregistrează nicăieri, de aceea nu există o evidenţă clară.

Problema şcolarizării romilor are mai multe aspecte. Pe de o parte, spune Nicolae Radiţa, are loc segregarea copiilor romi faţă de copiii majoritari, iar pe de altă parte – condiţiile de studii în şcolile romilor sunt sub orice critică. Nicolae Radiţa spune că multe şcoli sunt închise din cauza frecvenţei reduse. În aceste condiţii şi părinţii care au fost de acord să-şi dea copii la şcoală resping ideea de a căuta o instituţie într-o altă localitate.

 

În opinia lui Nicolae Radiţa, în unele cazuri o soluţie ar fi învăţământul la distanţă, prin intermediul internetului. „În satul Buda, spre exemplu, în ultimii 15 ani o singură persoană a absolvit şcoala din localitate”, a spus preşedintele Centrului Naţional al Romilor, Nicolae Radiţa.



Recensământul populaţiei din anul 2004 a constatat că în Moldova locuiesc 12 mii de etnici romi, sau 0.4% din populaţia totală. Datele neoficiale indică însă o cifră de până la 150 de mii de romi. Potrivit datelor UNDP, circa o treime din populaţia romă intră în categoria celor mai sărace persoane din Republica Moldova, iar cinci romi din zece trăiesc în sărăcie extremă.

Last modified on Luni, 09 Octombrie 2017 17:29
Rate this item
(0 votes)

Login to post comments

În Cazul În Care Aveți Nevoie De Ajutor

*

 

 

Întrebare? Apel

Linia noastră de asistență este disponibilă
Ore pe zi:  TEL: +373 22 227099
Luni - vineri: 9:00 - 17:00
Sâmbătă: zi libera

 

Aveți nevoie de sprijin?

Adresa:
str. A.Mateevici 109/1, bir. 306-307
Numărul de fax: +373 22 244667
www.roma.md
 

Scrie-ne acum

Mai jos sunt câteva linkuri interesante pentru tine:
info@roma.md